Liviu Dragnea, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul "Referendumul" (VIDEO)
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a aflat vineri decizia magistraţilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul "Referendumului", acesta fiind condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, potrivit B1 TV.
Sentința lui Dragnea a fost majorată, având în vedere că, inițial, acesta a fost condamnat în 2015 la un an de închisoare cu suspendare. Completul de 5 judecători a considerat că nu se impune pedeapsa de închisoare cu executare, iar magistrații au decis ca termenul de încercare să fie de 4 ani.
Liviu Dragnea, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul "Referendumul"
#DIRECT_ONE_03yqeu#
Liderul PSD a fost acuzat că ar fi coordonat un sistem prin care oamenii erau determinaţi să voteze la scrutinul din 2012 de demitere a lui Traian Băsescu.
"Cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale", au scris procurorii în rechizitoriu.
Aceștia au mai spus că Dragnea a fost susținut în fraudarea referendumului de 74 de președinți și membri ai unor secții de votare din județele Teleorman, Vrancea, Gorj și Olt. Și ei au fost trimiși în judecată pentru falsificarea documentelor de la birourile electorale și introducerea în urne a mai multor buletine de vot.
În acest caz procurorii ceruseră pedepse cu executare pentru toți inculpații, inclusiv pentru Dragnea. Pentru președintele PSD pedeapsa minimă solicitată de DNA a fost între trei și cinci ani de închisoare. Potrivit Mediafax, procurorii au scris în cerere că Liviu Dragnea a tratat alegătorii ca pe niște obiecte, iar nereprezentarea la vot a fost tratată ca pe un ”moft, nu ca pe un drept”.
“Militanţii, nu numai din PSD, ci ai tuturor partidelor îndeamnă lumea la vot pentru că este sensul unei campanii electorale. La referendum a fost o confruntare dură între poporul român şi Băsescu. Niciun partid nu putea obţine foloase necuvenite. Cred cu tărie în nevinovăţia mea şi solicit achitarea", a spus Dragnea, în fața instanței, potrivit Mediafax.