LOVITURĂ pentru SRI: Daniel Dragomir a depus plângere penală împotriva unor ofiţeri

Publicat: 30 05. 2018, 12:50

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a depus o plângere penală împotriva mai multor ofiţeri şi procurori pe ai SRI.

Daniel Dragomir îi acuză de activităţi abuzive şi ilegale, informează Hotnews.

De asemenea, fostul ofițer susține că aceste activități au avut loc atât în perioada în care era activ, cât şi la cea de după ieşirea din Serviciu.

„Scopul l-am anunţat de ieri – o plângere penală depusă împotriva mai multor ofiţeri ai serviciilor de informaţii şi procurori din cadrul parchetelor din România, oameni care au fost implicaţi în activităţi abuzive şi ilegale. Până acum toată lumea a vorbit de probe, dacă există probe. Ei bine, plângerea este depusă, deţin şi probele necesare ca să arăt modul în care şi-au derulat activitatea în echipe mixte, în planuri comune de acţiune dintre SRI şi DNA, în special, şi cum se trimiteau notele de informare clasificate care ajungeau la judecători. Nu erau puse la dispoziţia apărătorilor sau inculpaţilor, în aşa fel încât să securizeze condamnările, adică culoarele justiţiei”, a declarat Daniel Dragomir.

Întrebat despre eventualitatea ca fostul şef al SRI George Maior şi fostul director adjunct Florian Coldea să fie audiaţi în acest caz, Dragomir a răspuns: „Este absolut necesar. Domnul Tăriceanu a ieşit zilele trecute şi a anunţat Comisia adevărului şi reconcilierii. Eu sunt total de acord, suntem în An Centenar, 100 de ani de la Marea Unire, suntem naţiune ortodoxă, creştină şi trebuie să iertăm. Dar până să iertăm, ia haideţi să vină oamenii pe care i-aţi menţionat mai devreme, şi nu numai, şi generalul Dumbravă, şi doamna Kovesi să vină pe la Parchet să dea cu subsemnatul şi dacă este cazul şi au încălcat legea, să meargă la puşcărie prima dată şi după aia ne reconciliem, dacă este cazul”.