MAE: Șoferul Ambasadei ruse din București care a accidentat o tânără are calitatea de diplomat, beneficiază de imunitate de jurisdicţie
Șoferul din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti care a accidentat grav o studentă de 19 ani are calitatea de diplomat şi beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală, civilă şi administrativă, pe teritoriul României, informează MAE.
„Persoana din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti implicată în accident are calitatea de diplomat şi beneficiază potrivit Convenţiei privind relaţiile diplomatice (Viena, 1961) de imunitate de jurisdicţie penală, civilă şi administrativă, pe teritoriul României. Ministerul Afacerilor Externe urmăreşte cu atenţie cazul, cercetările fiind în curs la nivelul autorităţilor competente, se arată într-un comunicat al MAE, potrivit Mediafax.
Ministerul mai precizează că „statul român este obligat să respecte şi să aplice întocmai Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, din 18 aprilie 1961, ratificată de 176 de state. Atât România, cât şi Federaţia Rusă sunt părţi contractante ale acestei Convenţii. Potrivit Art. 29 din Convenţie «Persoana agentului diplomatic este inviolabilă. El nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau detenţiune. Statul acreditar îl tratează cu respectul care i se cuvine, şi ia toate măsurile raţionale pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei sale, libertăţii şi demnităţii»”.
Ministerul precizează că „agentul diplomatic se bucură de imunitate de jurisdicţie penală a statului acreditar”.
„El se bucură de asemenea de imunitatea de jurisdicţia sa civilă şi administrativă..»; «Nu este obligat să depună mărturie»; faţă de el «Nu poate fi luată nici o măsură de executare…»; iar «Imunitatea de jurisdicţie a unui agent diplomatic în statul acreditar (statul primitor) nu poate scuti pe acest agent de jurisdicţia statului acreditant (statul trimiţător)». Prin urmare, agentul diplomatic are imunitate doar în statul unde se află la post, nu şi în statul trimiţător”, se arată în comunicat.
O tânără de 19 ani a fost lovită duminică de un autoturism al Ambasadei Federaţiei Ruse.Ea se află în comă la Spitalul Bagdasar Arseni din București. (Detalii AICI).