MAI a făcut anunțul momentului: Nu se mai organizează o nouă sesiune de admitere în 2019

Publicat: 03 04. 2019, 10:28

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că nu se mai organizează o nouă sesiune de admitere în școlile de poliție în acest an, după sesiunile care au avut loc în august-septembrie 2018, respectiv ianuarie 2019, potrivit edupedu.ro.

„La momentul actual, în aceste școli se pregătesc, la capacitate maximă, două serii de elevi, totalizând peste 5.750 de elevi. O nouă sesiune de admitere la școlile postliceale ale M.A.I. va fi organizată în prima parte a anului 2020, conform graficului ce va fi comunicat în timp util”, arată comunicatul MAI.

Vestea vine în contextul în care, pentru anul în curs, nu mai există posibilitatea tehnică de a mai organiza o nouă sesiune de admitere. Reprezentanții ministerului au explicat că școlarizarea în două serii într-un singur an a fost organizată pentru a contribui la reducerea deficitului de personal, care se manifesta la nivelul anilor 2016 și 2017.

Așadar, în perioada 2017 – 2019 au fost organizate patru sesiuni de admitere și au terminat cinci serii la fiecare școală postliceală a MAI, totalizând aproximativ 13.000 de absolvenți.

Nu în ultimul rând, MAI a mai anunțat că se va organiza admitere la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, în sesiunea iulie-august 2019, pentru toate specializările (ordine și siguranță publică, drept, instalații pentru construcții – pompieri, arhivistică). Activitățile de recrutare a candidaților vor demara în cursul lunii aprilie 2019.