Mai multe clădiri din Constanța riscă să se prăbușească, după ce malul falezei a început să se surpe. Autoritățile caută soluții
Mai mulți localnici din Constanța ar putea rămâne fără case, după ce malul falezei din Constanța a început să se surpe. Mai multe clădiri riscă să se prăbușească, printre care se numără și Biserica Greacă şi Teatrul pentru Copii. Autorităţile caută soluţii pentru punerea în siguranţă a terenului, doar că proiectul s-a blocat în avize.
Lucrările trebuiau să înceapă în urmă cu doi ani
Situația critică în care se află acum mai multe clădiri din Constanța nu este o năutate. Malul nu s-a suprat peste noapte ci treptat, puțin, câte puțin. Din dorința de a preveni un posibil dezastru, comunitatea elenă Elpis Constanța a început de mai mulți ani procedurile pentru lucrările de consolidare. De altfel, primăria Constanţa a atribuit un contract care vizează expertizarea tehnică privind siguranţa şi stabilitatea terenului din zona Esplanadei, Biserica Greacă și Teatrului Elpis, după ce taluzul din acest perimetru a început să se surpe, relatează Observator News.
O parte dintre clădiriile din acea zonă sunt monumente istorice de clasa A şi clasa B. În interiorul bisericii sunt crăpături mari, fundaţia teatrului este afectată, astfel că o mână de om poate intra lejer în spațiul dintre care s-a format sub clădire. Oamenii din zonă spun că lucrările de consolidare trebuiau să înceapă în urmă cu doi ani, dar nu există încă un aviz de la Apele Române.