MAI: Unitatea de pompieri unde activa sublocotenentul postmortem Gabriel Boitan va purta numele acestuia
Secretarul de stat în MAI Constantin Cătălin Chiper a anunțat, sâmbătă, că unitatea de pompieri unde lucra Gabriel Boitan, pompierul care și-a pierdut viața într-o misiune de salvare la Fetești, va purta numele acestuia în semn de recunoaștere a sacrificiului acestuia, citează Agerpres.
Chiper a participat la înmormântarea bărbatului, sâmbătă, şi a transmis familiei îndurerate că poate conta pe sprijinul MAI, exprimându-şi totodată convingerea că spiritul de solidaritate care caracterizează angajaţii instituţiei se va manifesta şi de această dată.
Pompierul Gabriel Boitan, din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa, a fost avansat postmortem de ministrul de Interne, Radu Stroe, la gradul de sublocotenent.