Managerul Spitalului pentru copii “Grigore Alexandrescu”: “Primăria Sectorului 1 nu comunică sub nicio formă. Nu ne-a întrebat dacă suntem sau nu de acord să ne taie paza”

Publicat: 01 07. 2021, 20:23
Actualizat: 01 07. 2021, 20:26
Consult medical. Sursa foto: Pixabay

Medicul Alexandru Ulici, managerul Spitalului pentru copii “Grigore Alexandrescu”, a declarat într-o intervenție directă în emisiunea „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire, că Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, nu a anunțat cauzele care au condus la lipsa finanțării pazei la unitatea medicală. Managerul spitalului a precizat că în general, Clotilde Armand nu comunică deloc cu reprezentanții spitalului.

“De ce, nu știu? Eu sunt manager, dar contractul nu îl semnez eu și nu îl prelungesc eu. Să nu ne facem că nu știm că nu ne informează nimeni despre nimic.

Primăria nu comunică cu noi sub nicio formă. Așa cum nu ne-au întrebat dacă putem să preluăm o clădire în adminsitrare, nu ne-au întrebat nici dacă suntem sau nu dacă suntem de acord să ne taie paza.

Pur și simplu, pe data de 28.06.2021 am primit o hârtie oficială din partea Primăriei Sectorului1 prin care suntem anunțați că din 1.07 nu vom avea pază”, a declarat Alexandru Ulici, managerul spitalului pentru copii.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.