Managerul Spitalului Universitar: Operația lui Mircea Lucescu a fost complexă, însă s-a încheiat cu succes. Antrenorul e în salon, este bine

Publicat: 08 01. 2012, 20:05

Managerul Spitalului Universitar, Cătălin Cârstoiu, și doctorul Ioan Cordoș, care au făcut o serie de declarații despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu, operat duminică după-amiază.

Potrivit lui Cătălin Cârstoiu, operația a fost complexă, însă s-a încheiat cu succes, iar Mircea Lucescu se află la Terapie Intensivă.

Intervenţia pentru îndepărtarea din cavitatea toracică a lichidului acumulată sub dren a durat două ore, a anunţat Cătălin Cârstoiu.

Antrenorul este în salon, este bine„, a spus managerul Spitalului Universitar.

Mircea Lucescu a fost operat de o echipă de 11 medici, din care au făcut parte medicii Elena Copaciu, şeful Departamentului de Terapie Intensivă, Florin Chirculescu, şeful Departamentului de chirurgie toracică, Ioan Cordoş, şeful Clinicii de chirurgie toracică de la Spitalul „Marius Nasta” şi Dragoş Vinereanu, coordonatorul echipei medicale. 

Medicii au declarat că operația a decurs bine, hematomul fiind cauzat de fracturile costale.

„Sperăm să evolueze bine, este un tip robust, coastele au fost fixate, durerea postoperatorie va fi astfel mai mică”, au precizat medicii.

Medicii nu exclud însă apariţia unor complicaţii, precizând că orice intervenţie chirurgicală poate fi urmată de complicaţii nedorite: „Tragem nădejde că am făcut tot ce trebuie ca să le evităm”, au declarat medicii.
       
Spitalul va transmite zilnic, la ora 12.00, un buletin de presă cu informaţii despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu.