Mult lăudate măriri de salarii cu care a venit PSD la putere se arată pe zi ce trece a fi doar niște minciuni de campanie. Numeroși polițiști au anunțat miercuri că aceste „creșteri salariale” s-au dovedit a fi de fapt pierderi cuprinse între 100 și 600 de lei.
Printre cei care au pierdut la salariu se numără și Marian Godină. Celebrul polițist a anunțat că salariul său pe această lună a înregistrat o scădere de 300 de lei.
„Observ pe numeroase grupuri ale polițiștilor că cei care la ora asta au primit deja salariile „se laudă” cu creșteri salariale cuprinse între -100 și -600 de lei. (cu minus).
Mie mi-a „crescut” cu vreo -300 de lei”, a anunțat Marian Godină pe Facebook.
În ciuda scăderii de salariu, Marian Godină a găsit și un motiv de bucurie, și anume că acum vor vedea mulți cum e PSD va cere în campanie „îndrăznește să crezi”.
„Să mă ierte colegii care au copii de întretinut, rate și alte probleme, dar trebuie să recunosc că o mică parte din mine s-a bucurat puțin.
Nu de alta, dar prea erau mulți îndrăzneți care au crezut”, a scris Marian Godină.