Marian Godină l-a lăudat pe Dacian Cioloș pentru că a participat la o acțiune de curățenie a Deltei Văcărești: Ce răspuns surpinzător a primit polițistul de la șeful Guvernului 

Publicat: 06 11. 2016, 19:31

Polițistul Marian Godină a explicat, printr-o postare pe Facebook, de ce îl admiră pe premierul Dacian Cioloș.

Godină a vorbit despre modestia de care a dat dovadă șeful Guvernului atunci când a participat la evenimentul de lansare a cărții sale și a dezvăluit ce mesaj a primit de la Cioloș după ce a postat pe Facebook câteva poze care îl prezentau pe premier în timp ce participa la o acțiune de curățenie a Deltei Văcărești din Capitală.

”Mulțumesc pentru postare, dar sincer, vă recomand să nu mai „riscați” astfel de inițiative. Vedeți că orice fac sau nu fac din poziția în care sunt acum este interpretat prin prisma comportamentului predecesorilor mei. Eu îmi asum asta pentru că fără asumare nu putem schimba lucrurile, dar e păcat ca încrederea oamenilor în spontaneitatea și sinceritatea dumneavoastră să fie șubrezită de astfel de gesturi”, i-a transmis premierul polițistului după postarea cu pricina.

Iată mesajul integral publicat de Marian Godină, duminică, pe Facebook.

”Prin mai multe comentarii am tot citit că sunt "omul lui Cioloş" şi că îl perii de câte ori am ocazia. M-a întrebat cineva de ce îmi place acest om şi i-am spus că am mai multe motive. În primul rând, când a fost prezent la lansarea cărții mele, îi rezervasem loc pe scenă şi îi alocasem câteva minute pentru a vorbi. Mi-a spus că este evenimentul meu şi că vrea să rămână al meu, aşa că va sta în sală ca oricare alt participant. M-a rugat să nu aduc vorba de dumnealui când voi vorbi public şi să nu îi mulțumesc pentru prezență. Nu l-am ascultat şi i-am mulțumit, în timp ce îmi făcea semne să trec mai departe.

Desigur că, după eveniment, au fost mulți care mi-au spus că a venit la lansare numai pentru imagine. Eu eram sigur că vorbisem cu un om mult prea modest ca să se folosească de imaginea altcuiva, mai ales că am destulă experiență cu oamenii şi nu prea mă înşel în privința lor. Au fost destui care au încercat să mă atragă, dar le-am simțit interesul şi m-am retras amabil. Când domnul Cioloş a fost la acea acțiune de curățenie la Delta Văcăreşti, am postat despre asta aducându-i cuvinte de laudă pentru care alți oameni avizi de imagine ar plăti. (se practică treaba asta)

Mi s-a întâmplat de câteva ori să schimb câteva vorbe cu oameni importanți, care să îmi spună ce mult mă apreciază şi apoi să mă roage să scriu ceva frumos despre ei. (nu am făcut asta niciodată)

În schimb, vă las să citiți ce mi-a spus dl Cioloş după ce am scris despre el.

Cam astea sunt motivele pentru care îmi place acest om”.

Marian Godină l-a lăudat pe Dacian Cioloș pentru că a participat la o acțiune de curățenie a Deltei Văcărești: Ce răspuns surpinzător a primit polițistul de la șeful Guvernului