Marian Preda: Mergem spre prăpastie și nu facem nimic. Problemele demografice sunt extrem de grave. Se vorbește de pensii, pensii și iar pensii, dar nimeni nu vorbește despre prezentul și viitorul țării (VIDEO)

Marian Preda: Mergem spre prăpastie și nu facem nimic. Problemele demografice sunt extrem de grave. Se vorbește de pensii, pensii și iar pensii, dar nimeni nu vorbește despre prezentul și viitorul țării (VIDEO)
Captură Video B1 TV

Profesorul Marian Preda, rectorul Universității din București, a atras atenția că România se îndreaptă spre o prăpastie – se confruntă cu probleme demografice tot mai mari și riscuri extrem de grave ce pornesc de aici – dar nu face nimic pentru a preveni prăbușirea.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii ”Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Marian Preda, despre problema demografică a României și nepăsarea politicienilor

În anul 1990, numărul copiilor născuţi era de peste 300.000, iar în 2020 de doar 178.000. În România s-au născut anul trecut cei mai puțini copii din ultimii 100 de ani. Recent, o proiecție realizată de Institutul Național de Statistică arăta că dacă trendul actual se păstrează, populația României ar putea scădea la 16 milioane de locuitori în 2050.

„Am ajuns aici prin indiferență timp de 30 de ani, pentru că rezultatele de azi își au originea în lipsa de politici demografice de după 1990. Și nu numai lipsa de politici demografice, căci aceasta este doar o componentă. Poți să stimulezi de un fel sau altul natalitatea sau poți să iei măsuri extreme, nu e de recomandat, cum a făcut Ceaușescu în 1966. În doi ani s-au născut un milion de copii.

Ați spus că în 1990 sau născut 300.000 de copii. Cei mai mulți dintre ei au fost concepuți în 1989, înainte de Revoluție, când încă funcționau legi foarte dure în privința avortului. Apoi nu s-a făcut nimic. Foarte repede s-a ajuns la 200 și ceva de mii de copii născuți pe an, apoi la sub 200.000 în ultimii 5 – 6 ani. Acum 185.000. Mamele născute după 1989, când s-a liberalizat avortul, deja sunt în perioada maximă de fertilitate și nasc copii acum”, a explicat sociologul, pentru B1 TV.

Profesorul a susținut apoi că e nevoie urgent de politici de stimulare a natalității care trebuie aplicate zeci de generații de acum încolo: „Trendul va merge așa cel puțin 30 de ani, că avem 31 de generații deja născute, generații foarte mici. Politicile demografice și cele sociale de stimulare a natalității și familiilor cu copii trebuie menținute generații și generații. La noi nu au fost printre prioritățile naționale”.

Preda a remarcat apoi că se tot vorbește despre pensii, dar despre viitorul țării nimic: „De 30 de ani se vorbește de pensii, pensii și iar pensii. Nimeni nu vorbește de prezentul și viitorul României, despre familiile cu copii. Cei care decid acum nici măcar nu sunt foarte îngrijorați pentru cine va plăti pensiile pe viitor. Problema e că deciziile le iau cei care au 55-60-65 chiar peste 65 de ani, atunci interesul lor e aici și acum. Nu-i interesează viitorul. La fel decidenții politici. 30 de ani au gândit pe termen scurt adică azi, nici măcar anul viitor”.

„Există profeții autorealizatoare – dacă tot spui că se va întâmpla ceva, cresc șansele să se întâmple – dar există și profeții autodistrugătoare, adică definești un pericol și spui ”nu mergi, că intri în prăpastie dacă te duci încolo” și oamenii reacționează și nu merg spre prăpastie. Ei, România e un caz atipic. Mergem spre prăpastie și nu facem nimic. Problemele demografice, riscurile care pornesc de acolo, sunt extrem de grave pentru România”, a mai declarat profesorul Marian Preda, rectorul Universității din București, pentru B1 TV.

Ultima oră
10:15 - O familie de români a plecat în Grecia cu un Tico, fără roată de rezervă. Decizia a stârnit furia șoferilor: „Nu vreți sa știți ce a fost in mesageria mea”
10:01 - România condamnă cu fermitate atacul deliberat asupra vasului „Mercer Street” și își rezervă dreptul de a acționa în consecință. Ambasadorul Iranului, convocat de urgență la MAE
09:56 - Fost ministru al apărării din Republica Moldova, arestat pentru 30 de zile: Alexandru Pînzari e suspectat că ar fi comis infracțiuni ca șef al Inspectoratului General de Poliție
09:49 - O nouă multinațională vine în România. Compania a început deja să recruteze masiv
09:29 - Incendiu puternic la o hală de producție a polistirenului din Dâmbovița. A fost emisă avertizare Ro-Alert
09:29 - Trendul de creștere continuă: Prețul spot al energiei electrice din România a atins un nou maxim istoric în iulie 2021
09:03 - Valeriu Gheorghiță: „Vaccinarea reduce de 25 de ori riscul să ajung la spital în cazul în care mă îmbolnăvesc cu varianta Delta”
08:41 - Companiile din România preferă împrumuturile externe. Un stoc ridicat de datorie către creditori externi poate deveni o problemă în vremuri de criză, avertizează BNR
08:35 - Despărțire surpriză în lumea mondenă: Cristian Boureanu și Laura Dincă și-au spus adio după aproape șapte ani de relație
08:18 - Ce se va întâmpla cu atleta din Belarus, forțată să părăsească Jocurile Olimpice. Anunțul făccut de autoritățile japoneze