Marinarii militari români participă la exerciții în Marea Neagră alături de aliații NATO

Publicat: 11 10. 2015, 10:17
Foto: wikipedia.org

Săptămâna viitoare, forțele militare române vor participa la un exercițiu NATO în Marea Neagră. La exercițiu vor participa două nave militare românești și două avioane MiG 21 LanceR ale Forțelor Aeriene Române. Acestea vor participa la exerciții alături de alte nave și militari din SUA, Bulgaria și Ucraina, potrivit mediafax.

Potrivit unui comunicat al Forțelor Navale Române, exercițiile vor avea loc în apele internaționale ale Mării Negre, în perioada 12 – 15 octombrie. Din partea României, va participa fregata Regina Maria, care are la bordul său un elicopter Puma Naval și o grupă de Forțe pentru Operațiuni Speciale, corveta Contraamiral Horia Macellariu, iar Forțele Aeriene Române participă cu două aeronave MiG 21 LanceR.

Exerciţiile se înscriu în Programul privind sprijinul acordat de SUA aliaţilor şi partenerilor NATO din estul Europei European Reassurance Initiative (ERI) şi fac parte din Operaţia Atlantic Resolve South / Black Sea Resolve Events (OARS/BSRE)”, se mai precizează în comunicatul Forţelor Navale Române.