Marius Manole, despre crearea unui Memorial Colectiv: Avem prostul obiecei de a uita foarte repede. Amplasarea ar fi undeva în centru, iar banii pentru buget ar trebui dați de primărie

Publicat: 08 12. 2015, 12:23
Foto: brasovultau.ro

Actorul Marius Manole este de părere că un Memorial Colectiv ar trebui realizat în centrul Bucureștiului.

„Este de făcut orice împotriva uitării, pentru că într-adevăr avem prostul obicei de a uita foarte repede”, a spus actorul despre Memorialul Colectiv.

Întrebat unde ar trebui plasat acesta, actorul susține că în niciun caz la locul tragediei pentru că „nu am drum niciodată pe acolo și bănuiesc că jumătate dintre bucureșteni, dacă nu și mai mult, poate 80%”. Astfel că cea mai bună amplasare ar fi undeva, în centru, potrivit Agerpres.

„Primăria ar trebui să dea bani pentru bugetul acestui Memorial. Da, autoritățile ar trebui să se ocupe de asta, niciun ONG nu ar avea de ce să se ocupe de asta, fiindcă, până la urmă, nu este vina noastră ceea ce s-a întâmplat acolo”, a spus Manole despre construcția monumentului.