Marius Sepi (Sanitas), despre creșterea salariilor angajaților din sănătate: Pe draftul legii salarizării apare un procent de 73%, iar creșterea va avea loc în tranșe, până în decembrie 2017

Publicat: 17 08. 2015, 18:41

Marius Sepi, liderul sindicatului Sanitas, a declarat luni că se află în negocieri cu Ministerul Sănătății pe legea salarizării angajaților din sănătate, iar marți vor avea loc alte discuții la Ministerul Muncii.

Sepi a declarat că este posibil ca această creștere salarială să aibă loc în patru etape, până în decembrie 2017.

„Suntem lideri responsabili, avem 110.000 membri de sindicat care vor ca eșalonat să crească salariile. Suntem interesați să creștem repede salariile din sănătate pentru a opri migrația și a avea condiții mai bune pentru pacienți și medici”, a spus liderul de sindicat.

Oficialul a spus că pe draftul legii salarizării apare un procent de 73%, creștere care va avea loc în tranșe, iar procentul pentru fiecare se va stabili împreună cu reprezentații ministerelor pentru a susține sustenabilitatea.

„73% în patru etape – 15-20% pe fiecare. Matematic așa ar da. Mâine după amiază sper să avem cifre mai frumoase”, a precizat Sepi care a ținut să precizeze că Sanitas nu reprezintă doar interesele medicilor, ci și ale asistenților medicali, farmaciștilor, chimiștilor etc.
„Mandatul pe care îl avem e să creștem cât mai repede salariile mici”, a subliniat Sepi.