Dintre persoanele cazate la azilele ilfovene în care au descins procurorii DIICOT, 28 au ajuns la Căminul pentru Persoane Vârstnice Nicolae Cajal. Unul dintre oameni s-a decompensat psihic și a fost transferat la Spitalul Obregia. Încă 47 de persoane vulnerabile se află la alte trei cămine ale Primăriei București.
Jurnaliștii de la Libertatea au discutat cu o parte dintre cei ajunși la Căminul Cajal. Unii dintre ei confirmă agresiunile, alții spun că lor nu li s-a întâmplat. În schimb, toți susțin că pensiile sau alocațiile le erau luate, integral sau în parte.
Simona are 37 de ani, suferă de retard mintal și a trăit până acum în unul din căminele din Ilfov.
„În mine nu dădeau. În schimb, țipau la mine când întrebam ceva”, a spus femeia. Nu a putut detalia, dar a precizat că „mai rar” o ajutau atunci când avea nevoie de câte ceva și că „cei de acolo le spuneau la ăștia care făceau urât că sunt ”oameni cu retard””.
Simona a mai povestit pentru Libertatea că ea și o altă colegă au fost puse să muncească: „Ne ziceau să dăm cu mătura prin curte. N-am avut curaj să refuz vreodată”.
Când a fost întrebată ce se întâmpla dacă nu voiau să măture, femeia a început să plângă în hohote. O asistentă a luat-o în brațe și a încercat s-o liniștească.
Internată cu Simona e și sora ei. Gabi are deficiențe de vorbire mai pronunțate, un retard mintal mai accentuat și grave probleme cu coloana vertebrală.
Simona a plâns mult și, printre sughițuri, a spus: „Mi-e frică să mai mănânc”. A zis apoi că îi vine să vomite de câte ori se așază la masă. De asemenea, a mai susținut că aici primește mâncare gătită, pe când la căminul din Ilfov priveau doar sendvișuri.
Gheorghe, în vârstă de 60 de ani, a fost la azilul din Afumați, a fugit, a ajuns la spitalul de la Bălăceanca, și apoi a revenit la azil. El a fost diagnosticat cu retard mintal și tulburare psihotică.
El le-a spus jurnaliștilor de la Libertatea că nu-l deranja decât un singur lucru: „Doamna Claudia îmi dădea o țigară la două zile. Îmi era greu”. Primea, însă, mai multe țigări dacă muncea: „Puneam flori, turnam beton în curte, făceam bănci să stăm jos pe ele. Făceam, că mă pricep, că-s de la țară!”.
Gheorghe nu înțelege de ce se vorbește despre nereguli la azil: „Știți ce s-a întâmplat, de fapt, să mă informați și pe mine? Eu nu știu ce s-a întâmplat de a venit atâta poliție și atâtea salvări”.
Ioan, arhitect de profesie, a afirmat, în schimb, că unde a fost internat el era cât de cât bine: „Am căzut fără vină în această nebunie. Știu că domnul Ștefan (Godei) avea două azile. La noi era bine. Probabil, dincolo erau probleme”.
Ioan a mai zis pentru Libertatea că până anul trecut mâncarea la azil era foarte proastă: „Din 2022 s-a schimbat situația cu 180 de grade. Au început să o aducă de la catering”.
El nu confirmă acuzațiile de sclavie, dar „recunosc, se țipa la cei cu retard. Din cauză că împărțeam cu ei, 8 la număr, sufrageria și sala de mese, i-am văzut cum țipă. Urlă animalic. Cu ei se lucrează greu. Ajungi să ți se umple paharul. Te exasperează. Și eu am avut probleme cu ei, dar nu erau altoiți cu bâta sau cu altele. Cu palma”.
Ioan a mai spus că personalul azilului era insuficient – doar trei asistente la 27 de oameni internați – și că au vrut să-i ia pensia și ajutorul social: „Au venit să le semnez că le cedez banii. Mai mult, că le sunt dator cu 88 de milioane de lei (vechi, n.r.). Dar nu au reușit să-mi ia decât cardul social… cu cei 250 de lei. Ceilalți colegi au rămas fără pensie. Cu mine nu le-a mers. Le-am spus că-i reclam”.
Ioan a povestit și cum a ajuns la azil: „Acum 11 ani mi-a ars casa, iar după ce în 2017 a murit soția, care suferea de cancer, am rămas fără domiciliu și am ajuns în grija Primăriei Sectorului 3. (Fiica mea) are autism. E la Domnești. A trebuit să am grijă și de ea, și de soția bolnavă. Așa am ajuns în situația aceasta”.