Mașini de lux fără plata TVA: Vehiculele erau tranzacționate prin firme fantomă deținute, în acte, de oameni ai străzii din Ungaria
Sutele de mașini de lux aduse din străinătate fără a plăti taxe statului au condus la reținerea a două persoane, iar o a treia este sub control judiciar.
Inculpații sunt acuzați că ar fi apelat la zeci de firme-fantomă deținute în acte de oameni ai străzii, potrivit digi24.ro.
Potrivit anchetatorilor, maşinile intrau în ţară prin intermediul a opt firme care funcţionau legal. Pentru ca acestea să nu plătească TVA-ul, spun procurorii, tranzacţiile treceau apoi prin 40 de firme-fantomă, administrate, în acte, de oameni ai străzii din Ungaria.
Suspecţii ar fi trebuit să plătească statului 4,5 milioane de euro, TVA datorată pentru maşinile vândute.
De exemplu, numai pentru o maşină americană, vândută în ţară cu aproximativ 75.000 de euro, trebuia plătit un TVA de 18.000 de euro.