Medicul SMURD care a intervenit în cazul copilului care a decedat la o clinică privată: Am vorbit cu părinții și mi-am cerut scuze pentru că am făcut tot ce am putut 

Publicat: 27 10. 2018, 19:02

Medicul de pe ambulanța SMURD, care a intervenit în cazul copilului care a murit la o clinica Sanador după o operație de hernie, a declarat că a făcut tot ce a putut pentru a-l salva pe băiat și că le-a cerut scuze părinților acestuia.

Bărbatul a declarat că în momentul în care a ajuns la clinică, micuțului i se făceau manevre de resuscitare.

„Este o anchetă în desfășurare, voi lăsa persoanele competente să decidă cine este de vină și cine nu este de vină. Medicii, când am ajuns eu, făceau manevre de resuscitare, da. Procurorul va decide pentru a se soluționa cazul. Nu am posibilitatea să vă dau niciun detaliu. Nu pot eu să mă pronunț (dacă este o culpă medicală), eu am fost la acest caz, nu pot să mă pronunț. Am vorbit cu părinții copilului și mi-am cerut scuze pentru că am făcut tot ce am putut și ei au fost acolo, au văzut ce se întâmplă. Vor da și ei declarații și vom vedea ce se întâmplă”, a declarat bărbatul.

Potrivit rezultatelor autopsiei, copilul de un an și opt luni a murit din cauza unui şoc hemoragic survenit în urma unei hemoragii interne.