Medici urmăriți penal după ce au emis rețete false, în colaborare cu farmaciști: Prejudiciul se ridică la 3,5 milioane de euro
Peste 100 de poliţişti desfăşoară, marți dimineaţă, 26 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti, precum şi în Sibiu, Dolj şi Ilfov, printre care şi la Spitalul Fundeni, fiind vizaţi 13 medici şi farmacişti suspectaţi că au emis reţete false pentru bolnavii de cancer, prejudiciul fiind de 3,5 milioane de euro.
Acţiunea se desfăşoară într-un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, evaziune fiscală, spălare de bani, dare şi luare de mită, în domeniul medicamentelor.
„La data de 20 mai, Poliţia Română şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti coordonează 26 de percheziţii în municipiul Bucureşti (19), precum şi în judeţele Sibiu (3), Dolj (1) şi Ilfov (3). Peste 100 de poliţişti de la Poliţia Capitalei, precum şi de la I.P.J. Sibiu, sunt angrenaţi în acţiune, efectuând percheziţii atât la locuinţele unor persoane fizice, cât şi la sediile unor persoane juridice”, informează Poliția Română.
Parchetul Tribunalului Bucureşti transmite că procurorii au început, în luna mai, urmărirea penală în acest caz faţă de zece persoane suspectate de săvârşirea, după caz, a infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals,
Trei medici de la Secţia Hematologie a Institutului Clinic Fundeni sunt vizaţi de această anchetă, cabinetele acestora de la unitatea sanitară fiind percheziţionate de procurori şi poliţişti, au afirmat surse din rândul anchetatorilor, potrivit Mediafax.
Sursele citate au precizat că este vorba de medicii Otilia Georgescu, Emilia Niculescu-Mizil şi Aristica Poenaru, de la Secţia Hematologie a Institutului Clinic Fundeni.
Din primele date, 8,3 milioane de lei au fost decontate cu 1.100 de rețete false.
Dosarul penal aflat în instrumentarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, vizează întocmirea de reţete false în domeniile oncologic şi hematologic care au fost decontate prin CASMB.
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că sunt făcute percheziţii şi la Spitalul Fundeni şi la lanţul de farmacii Reţeta. La farmacii sunt verificate peste o mie de reţete decontate, în valoare de aproximativ 7,5 milioane de lei, şi facturi fiscale. Reprezentanţii acestora sunt suspectaţi că ar fi efectuat achiziţii fictive de la firme fantomă şi fără a avea autorizaţie de distribuţie de la Agenţia Naţională a Medicamentului.
În urma percheziţiilor, la una dintre percheziţii, în locuinţa unui medic a fost găsită suma de 100.000 de euro, 140.000 de dolari şi 250.000 de lei, în timp ce la o farmacistă au fost găsiţi 100.000 de lei şi peste 23.000 de euro.
Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la 3.500.000 de euro.
În cauză, vor fi puse în executare 13 mandate de aducere, persoanele vizate urmând a fi conduse la sediul Poliţiei Capitalei, unde vor fi audiate de către un colectiv de poliţişti şi 5 procurori.