Proiect: Medicii care au împlinit vârsta de pensionare nu vor mai putea face parte din conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi
Medicii stomatologi care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege (65 de ani) ar putea fi obligați să renunțe la funcțiile de conducere deținute în cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi.
Potrivit unui proiect de lege depus la Parlament, votul pentru alegerea conducerii CMS „se exprimă deschis, electronic”, iar „la alegerea organelor de conducere vor participa observatori independenți acreditați pe toată durata procesului de votare, precum și la numărarea voturilor”, scrie Hotnews.
Inițiatorul proiectului, senatorul USR Adrian Wiener,mai susține, printre altele, cadrul pentru limitarea la maximum două a numărului de mandate în organele de conducere de la nivel național și teritorial.