Medicii de la Spitalul Județean din Focșani au pus viața unui bebeluș în pericol. Au comis o eroare medicală
La Spitalul Județean din Focșani s-a demarat o anchetă, după ce părinții unui bebeluș de aproape o lună spun că fetița lor a fost la un pas de moarte din cauza unei erori medicale.
O asistentă ar fi încurcat tratamentele
Micuța de doar 27 de zile a fost adusă de părinții ei la Spitalul Județean din Focșani la finalul săptămânii trecute pentru că îi sângera buricul, conform știrileprotv.
Bebelușul a fost consultat de un medic, i s-a precrisc un tratament, printre care și vitamina K. La triaj, la Pediatrie, asistenta ar fi încurcat fiolele și i-ar fi înjectat adrenalină în locul tratamentului prescris.
După câteva minute, micuța a început să vomite și să se simtă rău. A intrat în stop cardiorespirator, dar, din fericire, medicii au reușit să îi salveze viața. Bebelușul a fost resuscitat, a stat la terapie intensivă, apoi a fost externat.
Părinții au depus o plângere la conducerea spitalului și spun că vor merge și la Parchet. În urma acesteia, conducerea spitalului a demarat o anchetă internă.