Medicii se tem că o nouă tulpină COVID-19 ar fi apărut în România și ar fi sursa dezastrului sanitar
Valul copleșitor de infectări COVID-19 și numărul mare de pacienți în stare gravă din România îi îngrijorează pe medici și îi fac să creadă că avem de-a face cu o nouă mutație.
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a declarat sâmbătă, că au fost recoltate probe de la câţiva pacienți spitalizați pentru a fi efectuată secvențierea şi a se stabili dacă este vorba de o nouă tulpină.
„Am decis în această săptămână să recoltăm probe de la câțiva pacienţi care prezintă acest tip de simptomatologie şi efectuăm secvenţierea astfel încât să vedem dacă ne confruntăm cu o nouă tulpină. Am observat o creştere a agresivităţii bolii în urmă cu două-trei săptămâni. Răspunsul îl vom afla două săptămâni”, a declarat medicul Florin Roşu, pentru adevarul.ro.
Presupusa tulpină nouă ar fi apărut doar la noi în țară, crede medicul.
„Eu vă spun ce am observat noi şi de ce am ajuns să credem că poate fi o nouă tulpină. Din punctul de vedere al simptomatologiei, pacientul vine în spital cu un necesar mic de oxigen, undeva între trei şi cinci litri de oxigen pe minut, apoi observăm o degradare accentuată şi rapidă”, citează sursa.