Medicul antivaccinist Răzvan Constantinescu, puternic susținător al teoriilor conspiraționiste, neagă în continuare efectele pandemiei, deși mama lui a murit de COVID-19

Medicul antivaccinist Răzvan Constantinescu, puternic susținător al teoriilor conspiraționiste, neagă în continuare efectele pandemiei, deși mama lui a murit de COVID-19
Foto: Facebook / Răzvan Constantinescu

Medicul Răzvan Constantinescu, una dintre vocile puternice ce contestă vaccinarea, vorbește în continuare despre teorii conspiraționiste și neagă efectele pandemiei, deși mama lui a murit de COVID-19, în urmă cu câteva zile.

Medicul ieșean a distribuit, în urmă cu câteva zile, un mesaj prin care anunța că mama lui a murit, după mai multe săptămâni în care s-a luptat cu COVID-19. Deși a trecut prin această experiență dramatică, doctorul Constantinescu este, în continuare, un susținător al teoriilor conspirației și își menține opinia cu privire la vaccinarea anti-COVID.

Medicul Răzvan Constantinescu susține teorii conspiraționiste pe Facebook

În ultima sa postare de pe Facebook, medicul Răzvan Constantinescu a distribuit un filmuleț, în care oamenii sunt sfătuiți să poarte veste de salvare chiar dacă nu înoată și chiar dacă apa nu este adâncă, ele fiind recomandate inclusiv în piscină.

În clip, cei care recomandă vestele de salvare sunt și cei care le comercializează, iar astfel medicul ieșean încearcă să tragă concluzia existenței unei teorii conspiraționiste cu privire la masca de protecție, pe care o compară cu produsul din imagini. „Știința profitabilă”, este mesajul distribuit de medicul Răzvan Constantinescu, alături de imagini.

Mama medicului Răzvan Constantinescu a murit de COVID-19

Mama medicului ieșean a murit, în urmă cu câteva zile, după ce a pierdut lupta cu COVID-19. Chiar și așa, medicul este în continuare împotriva vaccinării anti-COVID și neagă efectele pandemiei asupra populației.

Medicul a anunțat, în urmă cu câteva zile, că mama s-a este internată, în stare gravă, după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2. Chiar și așa, doctorul se declara sceptic în privința vaccinării și nu credea că serul ar fi salvat-o.

Urmăriți B1TV.ro și pe