Medicul Egri Eduard: „Gata, a venit, în câteva săptămâni nici nu o să știm cum ne cheamă. Va fi haos. Pregătiți nu suntem. Măsuri nu suntem în stare să luăm”
Egri Eduard, medic de familie din Sibiu, s-a arătat extrem de revoltat că nu s-au luat măsuri anti-COVID, deși practic am intrat în valul 5 al pandemiei și se știa că vom ajunge aici. În loc, „singurul lucru pe care îl știm este să urlăm în numele libertății”, a remarcat medicul, aluzie probabil și la discursurile anti-certificat verde. Măsura ar fi încurajat vaccinarea, dar nici acum legea nu a fost adoptată, deși se discută despre ea de săptămâni întregi.
„Gata, a venit, în câteva săptămâni nici nu o să știm cum ne cheamă. Va fi haos. Pregătiți nu suntem. Măsuri nu suntem în stare să luăm. Singurul lucru pe care îl știm este să urlăm în numele libertății. Noapte bună!”, a scris Egri Eduard, pe Facebook.
Jurma, despre valul 5 COVID
Un avertisment a lansat și Octavian Jurma. Cercetătorul a afirmat că varianta Omicron va deveni dominantă până la finele săptămânii, iar de săptămâna viitoare va deveni evident și pe indicatorii principali că începe valul 5 COVID.
„In acest context petrecerile de Revelion cu numar mare de persoane si deschiderea scolilor raman cei mai importanti factori de risc in perioada urmatoare”, a susținut Jurma.
Pas înapoi pe tema certificatului verde COVID
Între timp, însă, certificatul verde COVID la locul de muncă nu a fost impus nici acum, deși discuții sunt de săptămâni întregi. Ba chiar s-a făcut un pas înapoi – guvernanții susțin acum că acesta nu va mai fi impus, ci va fi opțional.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, chiar a afirmat că „dacă acest proiect nu aduce nimic nou, nu are sens să mergem mai departe cu el”.
Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, a insistat că o astfel de măsură nu trebuie impusă cu forța, ci e nevoie de un parteneriat cu populația.