Mesajul patriarhului Daniel de Anul Nou:”Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor!”
Patriarhul Daniel a avut un mesaj plin de har în pragul anului nou. ÎPS a subliniat importanța toleranței și a generoziții în comportamentul de zi cu zi.
„Fapta bună săvârşită din iubire milostivă şi smerită poartă în ea lumina cerească a harului dumnezeiesc şi devine comoară a sufletului omului pentru eternitate. În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2020 drept Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor şi Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români, arătând astfel că bunătatea sufletului omului devine izvor de bucurie şi de binecuvântare, pentru el, pentru familie şi pentru popor”, a amintit Patriarhul.
Acesta a făcut apel ca cei credincioși să nu uite de credință nici în noaptea dintre ani „slujba ce se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani reprezintă atitudinea şi acţiunea potrivită creştinului ortodox, adică de a aduce mulţumire sau recunoştinţă lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le-a revărsat asupra noastră în anul care s-a încheiat şi de a cere, prin rugăciune smerită, ca Dumnezeu să binecuvânteze Anul Nou în care intrăm”.
„Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos care se rosteşte în cadrul acestei slujbe arată importanţa sfinţirii timpului vieţii noastre, prin chemarea numelui mântuitor al Domnului Iisus Hristos, Împăratul veacurilorÎntr-o clipă noi putem câştiga mântuirea prin pocăinţă, ca tâlharul de pe cruce care s-a pocăit, sau putem pierde mântuirea dacă moartea ne găseşte nepregătiţi duhovniceşte, adică despărţiţi de Dumnezeu prin necredinţă şi fapte rele. (….) Înţelegem, aşadar, că timpul este darul cel mai de preţ al vieţii noastre, dacă vom folosi timpul pentru mântuire şi anume: ca răscumpărare a timpului, prin pocăinţă pentru faptele rele săvârşite, dobândind astfel iertare; ca rodire şi sfinţire a timpului vieţii, prin rugăciune şi fapte buneNe rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze cununa Anului Nou în care am intrat, să dăruiască tuturor românilor din Ţară, din vecinătatea graniţelor şi din diaspora română, credinţă puternică, pace şi bucurie, îmbelşugarea roadelor pământului şi mult ajutor în toată fapta bună, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire! La mulţi şi binecuvântaţi ani!”