Un sârb a încercat să aducă ilegal 19 irakieni în România: Migranții erau ascunși într-un microbuz
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – PTF Bechet au prins 19 cetățeni irakieni, ascunși într-un microbuz condus de un sârb.
Migranții încercau să intre ilegal în România, potrivit gds.ro.
În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni irakieni -13 bărbaţi, 3 femei şi 3 minori – adulţii având vârste cuprinse între 20 şi 43 de ani, iar minorii între 7 şi 17 ani.
La cercetări, cetăţenii irakieni au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei, iar cetăţeanul sârb a declarat că nu ştie cum s-au ascuns persoanele respective în microbuz.
Astfel, după ce polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, migranţii şi șoferul sârb au fost preluaţi de Poliţia de Frontiera Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun, conform protocolului romano-bulgar.