Mii de bucureșteni din sectoarele 1, 2, 4, 5 și 6 nu au căldură și apă caldă: Precizările Termoenergetica
Mii de bucureșteni nu au apă cladă și căldură luni dimineață din cauza unor noi avarii. Potrivit Termoenergetica, în sute de blocuri din sectoarele 1, 2, 4, 5 și 6, agentul termic este furnizat la ”parametri insuficienți”, în unele cazuri pentru încălzire, iar în altele și pentru apă caldă.
Probleme cu căldura și apa caldă în sute de blocuri din București
”Echipele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti S.A. lucrează în regim continuu pentru remedierea în cel mai scurt timp a tuturor lucrărilor”, au transmis, luni dimineață, reprezentanții Termoenergetica.
Unii dintre locuitorii acestor blocuri suferă de frig în propriile case încă de sâmbătă sau duminică, iar alții sunt afectați de aceste probleme din 13 ianuarie.
Orele estimate pentru remedierea problemelor sunt 13.00, 14.00, 16.00, 18.00 sau 24.00, în funcție de zonă.
Duminică, în mai multe blocuri din sectorul 6 nu a fost căldură. Temperatura agentului termic a ajuns la consumatori într-o medie de 36-37 de grade. Asta în condiţiile în care, conform reglementărilor, temperatura ar trebui să fie de 55 de grade.
Președintele asociației de locatari dintr-un bloc din Sectorul 6 a precizat pentru reporterul B1 TV, că instalația de cădură din apartament nu se încălzește în totalitate. El a precizat faptul că într-o cameră, caloriferul este cald doar pe jumătate, în timp ce în apartamentele cu 3 sau 4 camere, caloriferele sunt reci complet.
Primarul Nicușor Dan: Tot ce putem să facem este să intervenim la avarii cât mai repede
În urmă cu câteva zile, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, declara pentru B1 TV, că fosta administrație a Bucureștiului se face responsabilă pentru problemele cu termoficarea care există în acest moment. Iar ceea ce se poattee face în prezent, este să se intervină cât mai rapid acolo unde apar avarii.
”Vreau să spun foarte clar că întreaga responsabilitate pentru ce se întâmplă iarna asta aparține fostei administrații. Există un indicator foarte clar, care e foarte ușor de înțeles. Cu cât ai găuri mai multe, cu atot trebuie să pui în instalație mai multă apă și există un indicator care măsoară câtă apă se pune în instalație. La nivelul anului 2016, cantitatea de apă care trebuia introdusă în instalație era de 800 de tone pe oră, la nivelul anului 2020-2021 cantitatea de apă pe care trebuie să o introducem în rețea este de 2.500 de tone pe oră, adică de trei ori mai mult, adică avem de trei ori mai multe găuri. Asta înseamnă că riscul de avarie este mai mare și pierderea de agent termic este mai mare. Suntem la limită. (…) Am spus în campania electorală că o să avem o iarnă grea, mai grea decât cea dinainte. Tot ce putem să facem este să intervenim la avarii cât mai repede, să comunicăm eficient, adică să răspundem la telefon, ceea ce facem”, a spus Nicușor Dan.