Mii de cadre militare, mineri și profesori protestează în fața Guvernului: Vezi restricțiile din trafic

Publicat: 01 05. 2012, 08:26

UPDATE 14:00: Protestul s-a încheiat fără incidente, aproximativ o sută de manifestanţi plecând din Piaţa Victoriei spre Universitate, pe acordurile cântecului „Treceţi, batalioane române, Carpaţii”.
       
Unii dintre protestatarii au plecat spre Bulevardul Kiseleff, iar alţii, aproximativ o sută, s-au grupat şi au plecat spre Piaţa Universităţii, prin Piaţa Romană. 
       
Aceştia merg pe trotuar, au steaguri şi bannere şi scandează „Jos Băsescu”, „Ieşi afară, javră ordinară” şi „Victoria finală, Băsescu afară”.

Cadrele militare disponibilizate au protestat marți în faţa Guvernului. La miting au mai participat și mineri, profesori, revoluţionari. Sindicaliştii cer abrogarea legilor, date în ultimii trei ani, legi care afectează militarii, cadrele medicale şi pe cele didactice.

Protestul a început la ora 11.30 în Piaţa Victoriei, iar traficul a fost restricţionat în intervalul 10:00 – 14:30, pe Bd. Aviatorilor, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Victoriei, numai pe sensul de deplasare spre Piaţa Victoriei.

Organizatorul mitingului este colonelul în rezervă Mircea Dogaru, un apropiat al lui Dan Voiculescu. Dogaru este un fost propagandist din perioada comuniştilor şi ocupă funcţia de preşedinte al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere.

De altfel, colonelul în rezervă Dogaru este un apropiat al PC şi chiar a fost prezent la congresul partidului din 2011. De asemenea acesta  este deoseori prezent în studiourile patronate de familia lui Dan Voiculescu.

Mircea Dogaru este ginerele generalului Vasile Petruţ, fost şef al Grănicerilor. Acesta a activat, ulterior, la Departamentul Propagandă, sub comanda lui Ilie Ceauşescu, unde şi-a adus şi ginerele.

Dogaru a făcut  parte, până în 1989, din Consiliul Politic al Armatei, instrument de propagandă al elitei comuniste. Ulterior, colonelul Dogaru a făcut parte din structurile de contrainformaţii militare, fiind specialist în manipularea maselor, potrivit unor apropiaţi de-ai săi.

Proteste de 1 Mai au fost anunțate în mai multe țări din Europa. Mişcări ample sunt aşteptate în Grecia, Rusia, Franţa, Germania ori Marea Britanie.

Militarii, profesorii și minerii protestează în fața Guvernului

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: