Milionarul care a provocat accidentul de pe lacul Snagov a rămas fără permis de navigație
Milionarul în vârstă de 28 de ani care a provocat sâmbătă noapte un accident pe lacul Snagov a rămas fără permis de navigație, informează B1 TV.
Motivul este reprezentat de alcoolemia pe care bărbatul a avut-o, fiind la cârma ambarcațiunii. Potrivit analizelor de sânge efectuate la două ore de la producerea accidentului au arătat că acesta avea o alcoolemie de 0,85. S-a făcut și un al doilea test pentru veridicitatea cifrelor, iar rezultatul a fost că, în momentul impactului, alcoolemia acestuia era de 1,35 mg/l.
Deocamdată nu s-a început urmărirea penală asupra niciunei persoane, iar miercuri se va face și o expertiză a bărcii implicate în accident.