Militari americani de la Deveselu, amendați de polițiștii craioveni

Publicat: 02 04. 2018, 17:05
Foto: stirileprotv.ro

Şapte militari americani de la baza din Deveselu au ajuns să le dea explicații polițiștilor craioveni, după ce au fost implicaţi într-o dispută în plină stradă.

Cei șapte au mers într-un club din Craiova, au consumat băuturi alcoolice, dar ar fi plecat din local fără să plătească. Agenții de pază au dat de ei și de aici a început cearta. Un echipaj de poliție care trecea prin zonă a surprins scandalul și a intervenit, informează Digi24.

Americanii au fost violenți și cu polițiștii, așa că au fost încătușați și conduși la audieri. Cinci dintre ei au primit amendă pentru tulburarea liniştii publice.

Reprezentanții marinei SUA au transmis că a fost deschisă o anchetă internă în acest caz.