Militarii NATO au primit interzis în poligonul din Poiana Rotundă dintr-un motiv incredibil
Efectuarea de exerciții și trageri de luptă în poligonul Militar Rotunda din Munţii Suhard a fost interzisă. Motivul este unul absolut incredibil! Fondurile de vânătoare din jurul poligonului au dat în judecată Ministerul Apărării pe motiv că utilizarea de muniție reală pentru că stresează și sperie vânatul, scrie Gazeta de Bistrița.
Consecinţă a acestor demersuri juridice, de circa doi ani de zile, exerciţiile din poligon au fost suspendate, iar militari români, dar şi partenerii acestora din NATO nu mai au unde se pregăti şi instrui în condiţii de teren muntos.
Ultimele trageri au avut loc în acest poligon în cursul anului 2014 când militari din Corpul Puşcaşilor Marini Americani, împreună cu omologii lor din forţele de vânători de munte români au efectuat două sesiuni de pregătire specifică, una în luna mai şi una în luna octombrie.
Forţele participante, din ambele ţări au folosit în timpul acestor exerciţii, întregul armament greu de infanterie şi au efectuat trageri reale de luptă cu acesta.