Mină de război descoperită în Marea Neagră. Forțele Navale Române intervin pentru distrugere

Mină de război descoperită în Marea Neagră. Forțele Navale Române intervin pentru distrugere
sursă foto: captură YT

Forțele Navale Române au intervenit joi pentru distrugerea unei mine de război descoperite în Marea Neagră. După declanșarea agresiunii armate a Federației Ruse în Ucraina, aceasta este cea de-a treia mină de război care a ajuns în zona de responsabilitate a Forțelor Navale Române.

De la începutul războiului până în prezent, în partea de vest a Mării Negre au fost distruse 28 de mine marine, dintre care trei mine de Turcia, două de România, una de Bulgaria și 22 de Ucraina.

O nouă mină de război, aproape de Portul Constanța

„Dragorul maritim Locotenent Dimitrie Nicolescu (DM-29) a ieșit din portul Constanța, joi, 8 septembrie, în jurul orei 13.15, pentru a executa o misiune de intervenție asupra unei mine de război, care a fost descoperită de nava GSP „Falcon”, care desfășura activități specifice la o distanță de aproximativ 25 mile marine (46 km), în direcție NE față de intrarea în portul Constanța.”, arată Forțele Navale într-un comunicat.

„Nava GSP „Falcon” a raportat, în jurul orei 11.45, prezența unei mine marine care plutea în derivă, după care, conform procedurilor legale în vigoare, s-au pus în aplicare procedurile operaționale pentru intervenția cu personal specializat”, mai precizează sursa citată.

Dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” execută, în perioada 5-12 septembrie, serviciul de luptă permanent și are la bord, pentru această misiune de intervenție un detașament de scafandri EOD, specializați în distrugerea dispozitivelor explozive.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
14:11 - Bărbat căutat de autoritățile din Italia, prins în România: acesta și-a împușcat concubina și a ars trupul neînsuflețit în interiorul unei maşini pe care a împins-o într-un râu din regiunea Calabria
14:00 - Luis Enrique, demis de la naționala Spaniei după eliminarea prematură de la Cupa Mondială din Qatar
13:55 - Tinerii de la Partida Romilor vă invită să învățați limba romani
13:47 - Franța e pentru aderarea României, Bulgariei și Croației la Schengen. Gerald Darmanian: „Sunt țări prietene, surori, care au făcut eforturi enorme pentru a putea controla frontierele europene”
13:31 - Ambasada Ucrainei la Chișinău amenințată că în sediul instituției a fost amplasată o bombă. Poliția caută autorul mesajului
13:30 - Celine Dion, în vârstă de 54 de ani, este diagnosticată cu o boala denumită „Sindromul persoanei rigide”, o boală rară, care transformă bolnavii în „statui umane
13:28 - Crimea este în continuare expusă atacurilor ucrainene, recunoaște Kremlinul / Forțele ruse susțin că au doborât o dronă în portul Sevastopol, cel mai mare oraș al peninsulei anexate ilegal
13:24 - Un parașutist militar și-a pierdut viața în urma unor salturi programate
13:11 - Ungaria importă zilnic circa 1.200 de tone de sare din Salina Praid, din România. Din cauza războiului, sarea noastră a înlocuit-o pe cea din Ucraina
13:08 - Șofer de TIR din Constanța, beat de abia stătea în picioare: „Cum conduceți așa”