Ministerul de Externe a reactivat celula de criză privind avionul prăbușit în Ucraina

Publicat: 19 07. 2014, 15:14

Ministerul Afacerilor Externe a reactivat celula de criză, după atacul asupra avionului malaezian. Ministrul Titus Corlăţean a anunţat că instituţia pe care o conduce nu a fost informată, în prima fază, că printre pasageri ar fi şi un român.

Ulterior, în urma verificărilor făcute de celula de criză, s-a aflat că unul dintre morţi este studentul român.

„Companiile aeriene nu transmit listele cu numele, identitatea pasagerilor. Am avut la un anumit moment o informație din partea acestei companii că nu există în evidența listei de pasageri niciun deținător de cetățenie română. Numele era greșit, Andre și nu Andrei și a generat dificultăți în identificare”, a explicat ministrul.

Corlățean oferă acum sprijinul pentru repatriere, însă trupul tânărului va fi transportat direct în Canada, unde locuieşte o mare parte din familia sa.

„Celula de criza a transmis disponibilitatea autorităților române de a se ocupa de procedurile de repatriere a ramășitelor pământești, de identificare la fața locului. Familia a preferat, că are reședința în Canada, ca autoritățile canadiene să se ocupe de aceste proceduri”, a mai spus ministrul.

MAE a reactivat celula de criză privind Malaysia Airlines