Ministerul Educației, în control la liceul Jean Monnet din București
Ministrul Educaţiei a cerut corpului de control să facă o anchetă la liceul Jean Monnet din Bucureşti, nemulţumit de măsurile anunţate de conducerea liceului, după ce profesorul de sport a fost arestat preventiv pentru acuzaţii de viol.
Consilierul ministrului Educaţiei, Tudorel Urian, a declarat că echipa Ministerului Educaţiei va face timp de două zile un control la Liceul Jean Monnet.
„Acţiunea vizează întreaga activitate a unităţii de învăţământ, pornind de la cazul elevei care a acuzat profesorul de sport că a violat-o. Corpul de control vrea să vadă dacă acesta este un caz accidental sau dacă regulamentul şcolii permite încurajarea unui astfel de comportament”, a spus Tudorel Urian, potrivit Mediafax.
Comisia de anchetă a hotărât până acum doar suspendarea organizării de excursii şi au sancţionat o profesoara cu un avertisment, profesoara de religie care a fost în excursia în care s-ar fi petrecut agresiunea.
În plus, elevii care au consumat alcool și au avut un comportament neadecvat în excursie, vor fi sanctionați cu scăderea notei la purtare.