Ministerul Educației lansează proiectul ConsEDU: finanțare europeană de peste 25 milioane euro pentru consilierea elevilor din toată țara
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei (ConsEDU)”, cu o valoare totală eligibilă de 128.777.992,45 lei. Proiectul va fi implementat în perioada iulie 2025 – iunie 2029, la nivel național, și este finanțat prin Programul Educație și Ocupare.
Scopul declarat este „consolidarea calității serviciilor de consiliere și orientare în carieră (COC) din învățământul primar, gimnazial și liceal, prin alinierea acestora la bunele practici europene și la tendințele pieței muncii actuale și viitoare”.
Ministrul Daniel David a afirmat că proiectul reprezintă „un angajament fundamental” al ministerului și că „deblochează demersuri angajate de mai mult timp prin legislație, dar adesea amânate”. El a precizat: „În final, câștigătorii vor fi școala și copiii!”
Printre obiective: formarea a 5.000 de cadre didactice, dotarea a 2.500 de școli, dezvoltarea unei platforme IT pentru consiliere, elaborarea de standarde naționale și pilotarea unui model de consiliere pentru elevii din clasele terminale.