Miniştrii de Finanţe din zona euro se reunesc luni pentru a stabili detalii ale măsurilor anticriză

Publicat: 22 01. 2012, 13:48
Foto: reuters.com

Miniştri de Finanţe din zona euro urmează să se reunească luni, prima oară în acest an, pentru stabilirea unor detalii ale măsurilor anticriză, cu speranţa că ce a fost mai greu a trecut, chiar dacă Grecia continuă să fie în pericol de faliment, informează AFP.
În ciuda retrogradării de către agenția de rating Standard&Poor’s a nouă state din zona euro, pieţele financiare nu au reacţionat, iar state cu economii considerate fragile precum Spania şi Italia au reuşit să se împrumute în această săptămână la dobânzi în scădere puternică.

Întâlnirea miniştrilor de Finanțe din zona euro va fi urmată, luni seara, de o reuniune la nivelul reprezentanţilor de profil din toate statele membre, iar discuţiile vor continua şi marţi.

Grecia rămâne o problemă în ciuda atmosferei mai calme de pe pieţele financiare şi nu este exclus ca UE să îi ceară noi economii bugetare.