Ministrul Culturii: După ce va fi achiziționată, lucrarea ”Cumințenia Pământului” va fi expusă permanent într-unul dintre muzeele naționale ale României. Banii ar urma să fie plătiți până la 31 octombrie (VIDEO)
Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu a anunțat joi, într-o conferință de presă că până la 31 octombrie vor fi plătăți banii pentru lucrarea lui Constantin Brâncuși ”Cumințenia Pământului” care va fi achiziționată de statul român.
”Oferta de preț de 11 milionane a fost făcută cu specificarea că vom face apel la donatori. În ceea ce privește condițiile de plată, s-a spus clar în timpul negocierilor că statul va finaliza procedura până în 30 septembrie, urmând ca banii să fie plătiți până la 31 octombrie”, a explicat Vlad Alexandrescu.
Ministrul Culturii, despre achiziția sculpturii ”Cumințenia Pământului”
#DIRECT_ONE_ji05ln#
”Ceea ce doresc să anunț public este că s-a ajuns la un acord cu privire la sumă și există încredere de ambele părți și am avut discuții cu proprietarii și după acest anunț. Eu cred că ce e mai important este să vedem că s-a ajuns la acest acord, că Guvernul vrea să devină sponsorul principal și garantul strângerii de fomnduri. Este un apel către toată societatea pentru a sprijini această inițiativă, astfel încât acest nou mod de a acționa să poată să funcționeze ca un model și pentru alte achiziții de opere culturale care ar putea să intre în circuitul public. Cred că e foarte important modelul pe care l-am lansat pentru că se bazează pe coparticipare, pe voința cetățeanului român, este foarte important ca cetățenii să arate dacă doresc ca această operaă de excepție să rămână în circuitul public românesc”, a mai spus ministrul Culturii, care s-a declarat convins că banii se vor strânge până la termenul stabilit, adică până la 30 septembrie
”După ce va fi achiziționată, lucrarea va fi expusă permanent într-unul dintre muzeele naționale ale României”, a mai spus Vlad Alexandrescu.
Proprietarii operei ”Cumințenia Pământului” au acceptat oferta de achiziție de 11 milioane de euro propusă de comisia de negociere mandatată de Guvern. Jumătate din sumă va fi achitată de Executiv , iar cealaltă jumătate de Ministerul Culturii, prin subscripţie publică. Sculptura a avut din 1907 până în prezent doar doi proprietari.