Ministrul de Externe din Ucraina susține că lucrează la o soluţie în cazul restricţiilor de intrare pentru mai mulţi români

Publicat: 14 05. 2015, 07:40
Foto: europeanul.org

Autorităţile de la Kiev lucrează la o soluţie în ceea ce priveşte restricţiile de intrare în Ucraina pentru un număr de cetăţeni români, i-a transmis ministrul ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin șefului diplomației române, Bogdan Aurescu, informează Mediafax.

Subiectul a fost discutat de cei doi oficiali în cadrul unei întâlniri avute în Antalya (Turcia) în marja reuniunii Comisiei NATO-Ucraina.

Ultima restricţie impusă unui cetățean român ia- fost aplicată lui Mircea Druc, fost premier al Republicii Moldova, la începutul lunii mai.

În acest context, Bogdan Aurescu a reiterat faptul ca o soluţie trebuie găsită pentru aceasta situaţie, care nu corespunde cu stadiul actual al relaţiilor bilaterale, mai ales în contextul sprijinului ferm şi sincer al României pentru integritatea teritorială a Ucrainei, respectiv pentru soluţionarea crizei din estul Ucrainei.

Ministrul ucrainean de Externe l-a reasigurat pe omologul român că autorităţile ucrainene lucrează la o soluţie.

În cadrul reuniunii, Aurescu a reiterat sprijinul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în conformitate cu graniţele recunoscute la nivel internaţional, reafirmând sprijinul politic şi operaţional pentru Ucraina.

De asemenea, el a menţionat disponibilitatea de sprijin şi de asistenţă din partea ţării noastre pentru îndeplinirea obiectivelor din Programul anual de cooperare NATO-Ucraina pentru anul 2015.