Ministrul Energiei: Guvernul României a luat, astăzi, decizia de prelungire a schemei de compensare-plafonare
Guvernul a aprobat, joi, prelungirea schemei de plafonare-compensare a prețurilor la energie. Anunțu a fost făcut de către ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
„Prioritatea zero a Guvernului României este să-i protejeze pe români”
„Astăzi, Guvernul României a luat decizia de prelungire a schemei de compensare-plafonare cu trei luni la energie electrică, până la data de 1 iulie, și cu 12 luni la gaz. Prioritatea zero a Guvernului României este să-i protejeze pe români. Aceasta este motivația acestui demers”, a transmis ministrul, potrivit Agerpres.
Burduja a mai menționat că schema de compensare plafonare a asigurat, conform datelor Eurostat, al cincilea cel mai mic preț la energie electrică și al patrulea cel mai mic preț la gaze din întreaga Uniune Europeană.
„Aceasta este realitatea faptică. E adevărat, contestată de unele voci din spațiul public, care au acreditat minciuna că românii ar plăti cele mai mari prețuri la energie electrică și gaz. Repet: este fals, și oricine poate verifica datele Eurostat”, a explicat ministrul Burudja.