Ministrul Sănătății a făcut un apel către parlamentari să oprească "schilodirea legii anti-fumat"
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a făcut un apel către parlamentari să dea dovadă de responsabilitate și să oprească "schilodirea legii anti-fumat", dat fiind că, potrivit studiilor recente, unul din trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani a fumat cel puțin o dată în ultimele 30 de zile.
"Legea anti-fumat a fost atacată și în Parlament, chiar de medici cu renume, care au adus amendamente care pun în pericol sănătatea tuturor românilor, amendamente care permit în realitate să se fumeze în orice spațiu închis. România ar deveni un caz unic în lumea civilizată, am deveni, potrivit tuturor experților pe care i-am consultat, prima țară care îmblânzește legile anti-fumat", a declarat Ministrul în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit Agerpres, Voiculescu a mai avertizat că dacă adolescenții care consumă țigări astăzi vor deveni dependeți, acest lucru se va întâmpla doar din ”vina celor care astăzi încearcă să schilodească legea anti-fumat".
Declarația a fost dată în contextul în care, la nivelul Comisiei pentru sănătate din Senat, au fost aduse amendamente conform cărora este permis fumatul în spații închise, cu condiția ca acestea să fie inscripționate în acest sens.
Ministrul Voiculescu și-a manifestat speranța că deputații, care reprezintă forul decizional în acest caz, "vor face ceea ce trebuie".
Agenția Națională Antidrog a realizat un studiu potrivit căruia peste jumătate dintre copiii cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani au încercat să fumeze, cel puțin o dată în viață.
"Dintre acești copii, 23% afirmă că au fumat prima țigară la 13 ani sau chiar mai devreme. Lucrul acesta se va vedea în viitor asupra sănătății lor, pentru că este cunoscut că dependența de nicotină se instalează mult mai repede la adolescenți decât la adulți, iar efectele nicotinei asupra dezvoltării sistemului nervos central sunt mult mai importante și cu efect pe termen mult mai lung la adolescent, comparativ cu adultul", a explicat Magda Ciobanu, expert în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății.