Ministrul Sănătății, despre maternitatea din Arad: Acolo cade tavanul la propriu
Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, a vizitat joi maternitatea din Arad și a ajuns la concluzia că trebuie mutată pentru că "acolo cade tavanul la propriu".
"Varianta în care să se mute obstetrica şi neonatologia cred că este o soluţie. Trebuie să le prioritizăm atâta vreme cât ştim că, în acest moment, soluţia se impune pentru această problemă care este stringentă, acolo ştim cu toţii cade tavanul la propriu", a spus ministrul.
Cadariu a vizitat atât maternitatea, cât și clădirea nouă care se află la marginea orașului, conform Mediafax.
Însă, pentru că nu cuprinde toate necesitățile unei maternități, va trebui reconfigurată.
"Ce găsim acolo nu e o situaţie perfectă,trebuie regândite nişte circuite, trebuie făcute şi nişte investiţii pentru a construi bloc operator, sală de naştere, sunt elemente care nu se regăsesc în structura actuală. Am convenit că se va face cât mai repede un studiu şi cu ce putem ajuta noi e să detaşăm medic epidemiolog, asta e primul pas, în câteva săptămâni, apoi în următoarele luni să fie definitiv acest spaţiu şi parte de obstetrică şi neonatologie să îşi regăsească acolo sediul, dacă lucrurile se vor potrivi", a conchis oficialul.