Mircea Badea îl atacă dur pe Victor Ponta: „Eu pe băieţaşul ăsta nu-l votez. Mai cinstit ar fi să îl votez pe Băsescu. Dacă rămâne în USL, nici partenerii săi nu vor beneficia de votul meu”
Discursul susţinut, joi, de Victor Ponta în plenul Parlamentului, cu ocazia votului de învestitură a Cabinetului Ungureanu, a stârnit un val de critici în rândul USL. Nu doar politicienii sunt nemulţumiţi, însă. Într-o postare pe blogul său, Mircea Badea îl atacă dur pe Victor Ponta, co-preşedinte al USL, despre care spune că nu l-ar vota. Ba mai mult, notează Badea, „mai cinstit ar fi să-l votez pe Băsescu”.
„Discursul lui Ponta din Parlament, foarte lung, apreciativ si aspirational, a fost strabtut de la cap la coada de un ton defensiv, inferior, “apologetic”, chiar umil. Este pana la urma o dovada de coerenta din partea domnului Ponta care, acum o saptamana, aprecia activitatea SRI si SIE, le considera “independente” si opta pentru “stabilitate” si “continuitate”.”, notează Mircea Badea pe blogul său.
„Eu pe baietasul asta nu-l votez. Mai cinstit, mai onest si mai direct ar fi sa il votez pe Basescu. Si pe Udrea. Pe Boc si pe Tunsu’. Si daca Ponta, acest “groupie” al serviciilor secrete va ramane la pachet, integrat in USL, atunci nici partenerii sai nu vor beneficia de votul meu.”, mai nptează Badea.
Reacţia vine la scurt timp după ce purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat că liberalii au fost surprinşi de discursul lui Victor Ponta. La rândul său, liderul PSD susţine că îşi face singur discursurile şi că nu a vorbit în numele USL.
Vezi AICI declaraţiile lui Victor Ponta