Mircea Dinescu îşi închide afacerile şi pleacă în Bulgaria? Decizia neașteptată: „Le voi cere bulgarilor să mă numesc Mircea Dinescov!”

Mircea Dinescu îşi închide afacerile şi pleacă în Bulgaria? Decizia neașteptată: Le voi cere bulgarilor să mă numesc Mircea Dinescov!
Foto: Mircea Dinescu / Facebook

Mircea Dinescu sugerează că renunță la afacerea pe care o conduce de câțiva ani și că se gândește serios să se stabilească în Bulgaria. În ultimii ani Dinescu s-a axat pe emisiunii culinare, comentarii politice, dar și ca antreprenor, cu afaceri importante.

Ce planuri are Mircea Dinescu

Poetul a declarat pentru Impact.ro, că în ultima perioadă i-a mers din ce în ce mai prost. Așa că, Mircea Dinescu îşi închide afacerile şi pleacă în Bulgaria. Dinescu spune că decizia a fost greu de luat.

Acesta vorbește de intențiile sale clare de a renunța la afacerile de aici, și de a se muta, mai în glumă, mai în serios, în Bulgaria:

„Am deschis acel restaurant, din zona Hala Traian, în speranța că voi putea face ceva bun, cu puțin timp înainte de pandemia asta. Nu i-a mers deloc bine! Asta-i viața! Nici primul meu restaurant, cel numit Lacrimi și sfinți, nu se simte bine.

În fapt, acesta se baza destul de mult pe numărul mare de turiști care ajungeau într-o perioadă, nu foarte îndepărtată ca timp, la București. Spre exemplu, sarmalele mele de gâscă servite și acolo aveau mare căutare printre turiștii din Israel

Cum aceștia au dispărut de pe radarul nostru în ultima perioadă, au apărut problemele! În ziua în care nu voi mai putea ține niciun restaurant deschis, voi emigra la bulgari. Voi trece pe celălalt mal al Dunării și-mi voi schimba inclusiv cetățenia. Le voi cere bulgarilor să mă numesc Mircea Dinescov!”, declară Mircea Dinescu, exclusiv pentru Impact.ro.

Dacă va face sau nu asta, rămâne de văzut. Cert este că, așa cum este acum, restaurantul din Centrul Vechi funcționează. La fel și celelalte afaceri, despre care Dinescu a vorbit prea puțin.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
21:34 - Rareș Bogdan, despre aderarea la Schengen: Mi s-a spus că în cazul Finlandei lucrurile sunt complet schimbate / Nu cred că premierul Olandei mai are vreun motiv să se opună. Ar fi o jignire pentru poporul român (VIDEO)
21:14 - Revolta lui Aurel Pădureanu după moartea actorului Alexandru Arșinel: „Omul acesta trebuia să fie îngropat cu onoruri militare. Să le fie rușine!”
20:58 - Tragedie ca într-un thriller polițist la Cernăuți: un pedofil a ucis o polițistă de doar 22 ani care l-a surprins arătându-și organele genitale în apropierea unei școli. La două zile, criminalul a fost prins și, ulterior, declarat mort de colegii tinerei
20:58 - 4 avioane de vânătoare rusești au intrat în spațiul aerian al Poloniei și în cel al Suediei
20:35 - Cristian Tudor Popescu, despre „bășina nucleară, violatorul impotent și porumbeii păcii”. Comentariul incisiv al gazetarului
20:32 - Cântăreața Jo și-a făcut prima operație estetică la 28 de ani: „Sunt mega încântată de rezultat / Nu mi se pare greșit să facem schimbări” (FOTO)
20:09 - Cătălin Drulă critică dur PSD și PNL: Acuzații reciproce despre care are infractorii mai mari. Acesta este falimentul moral deplin al proiectului deplin al proiectului Iohannis – România Anormală
20:00 - Un notoriu mercenar rus, veteran din Transnistria, a fost lichidat de ucraineni în contraofensiva din Herson
19:55 - Află la ce folosește buzunarul mic al blugilor și capsele acestora
19:53 - Eduard Hellvig (SRI): Marele câștig al acestui mandat a fost separarea de politică, absolut normală într-o societate democratică