MISA face lumină în cazul dispariției lui Bivolaru: Avea dreptul să…
Gregorian Bivolaru avea dreptul să părăsească ţara fără nicio restricţie, prin urmare, dacă a ales să facă asta, nu se poate spune că a fugit, transmite MISA, într-un comunicat de presă, precizând că abuzurile împotriva acestuia au izbucnit după numai şapte zile de la eliberare.
" În urma aplicării unor strategii de rezervă ale României, care a pregătit din timp terenul pentru o eventuală eliberare a sa din închisoare, iată că statul finlandez intră prompt în jocul persecuţiilor acestuia şi îi încalcă dreptul la un proces echitabil, prin noua „vânătoare” pe care a declanşat-o la doar o săptămână de la eliberarea sa din penitenciar",transmite Biroul de presă MISA, într-un comunicat de presă remis duminică agenției Mediafax.
Reprezentanţii MISA mai precizează că mandatul "bizar" de arestare preventivă a fost emis "într-un mod ciudat" fără ca lui Gregorian Bivolaru să i se prezinte în prealabil acuzaţiile care i se aduc şi fără să fi fost citat.
De precizat că pe baza informaţiilor legale puse la dispoziţie de către avocaţii lui Gregorian Bivolaru, în realitate, în mandatul de arestare preventivă emis de autorităţile finlandeze nu este vorba despre nicio persoană minoră.
Gregorian Bivolaru, dat în urmărire internaţională de autorităţile din Finlanda, după ce a fost emis un mandat de arestare în lipsă pe numele său, nu a fost găsit la domiciliul din judeţul Sibiu şi se pare că ar fi plecat din ţară în ziua care a urmat eliberării din Penitenciarul Bistriţa.
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Gregorian Bivolaru a plecat din România în 14 septembrie, pe numele acestuia neexistând nicio interdicţie. Autorităţile din Finlanda au emis, în lipsă, un mandat de arestare pe numele lui Gregorian Bivolaru. Liderul MISA este cercetat pentru trafic de fiinţe umane şi abuz sexual, precizează sursele menţionate.