"Mititeluți și emoționați", Mihai Șora și Neagu Djuvara au depănat amintiri la biblioteca Palatului Cotroceni: Avem laolaltă 200 de ani
Filosoful Mihai Şora a scris marţi, pe pagina sa de Facebook, câteva cuvinte despre ceremonia care a avut loc luni la Palatul Cotroceni, unde a fost decorat, alături de istoricul Neagu Djuvara, la împlinirea vârstei de 100 de ani.
"Dragi prieteni,
mi-a făcut mare plăcere să-l revăd ieri pe Neagu Djuvara, să depănăm câteva amintiri din copilăria noastră muzicală, fiind noi două „victime“ ale învățământului pianistic, cu grozave strădanii din partea profesorilor, rigle peste degete și alte asemenea gingășii armonice… – fără vreun rezultat concertistic notabil (după cum s-a adeverit ulterior).
Aseară, în biblioteca Palatului Cotroceni, unde am putut rămâne câteva clipe în intimitate, am constatat că avem laolaltă aproape două sute de ani (socoteala am făcut-o eu, Neagu a confirmat-o).
Voi reveni cu povestirea cât de curând.
PS: Președintele Iohannis a fost foarte-foarte înalt (așa cum prevăzusem), zâmbitor și cald; protocolul – impecabil; jurnaliștii – cam departe de noi doi; iar noi doi – mititeluți și emoționați (ceea ce – de asemenea – prevăzusem 🙂 )", a scris Șora pe Facebook.
Președintele Klaus Iohannis le-a conferit, luni, istoricului Neagu Djuvara și filosofului Mihai Șora Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la palatul Cotroceni. (Detalii AICI)
![]()