Modificarea Legii antifumat, respinsă de Comisia de sănătate din Senat

Publicat: 27 09. 2016, 14:22

Comisia de sănătate din Senat a respins, marţi, modificările la Legea antifumat. Propunerea legislativă semnată de parlamentari de la toate partidele prevede înființarea de cluburi de fumători şi se redefineşte spaţiul public închis, astfel încât să se elimine interzicerea fumatului la terase.

Decizia comisiei senatoriale vine după ce ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a făcut, luni, un nou apel către parlamentari pentru a "opri schilodirea legii antifumat". (Detalii AICI)

Potrivit propunerii legislative, se redefineşte spaţiul public închis, faţă de legea iniţială privind interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, scrie news.ro. Astfel, dacă în legea aflată în vigoare spaţiul public închis este definit ca spaţiul accesibil publicului, încadrat de doi pereţi şi având acoperiş, în noua propunere legislativă, spaţiul public închis este definit ca spaţiul care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi, de jur împrejur.

Astfel, se elimina interdicţia de a se fuma pe terasele acoperite, aşa cum este prevăzut în prezent.

Propunerea legislativă mai prevede modificarea articolului 2, alineatul 2, prin care fumatul este permis numai în camere special amenajate să servească exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritaore.

În plus, se adaugă un nou alineat, care prevede că fumătorii se pot constitui în asociaţii şi cluburi de fumători, care pot amenaja spaţii speciale destinate exclusiv fumatului şi activităţii asociate fumatului.