Moțiunea simplă "Panglicile Doamnei Boagiu", respinsă la Camera Deputaților

Publicat: 22 11. 2011, 12:18
Foto: evz.ro

Moțiunea simplă “Panglicile Doamnei Boagiu” a fost respinsă marți la Camera Deputaților, cu 129 de voturi „pentru”, 162 „împotrivă” și trei abțineri.

Moțiunea a fost inițiată de USL, care dorește să demonstreze incompetența actualului ministru al Transporturilor, Anca Boagiu. Reprezentanții opoziției susțin că în timp ce Anca Boagiu se mândrește cu tăierea de panglici, pe șosele mii de oameni mor din cauza gropilor. De celalată parte, deputații puterii au criticat moțiunea simplă a USL, numind demersul drept o „demagogie” și o „batjocură” la adresa poporului.

Deputații au dezbătut luni moțiunea Uniunii împotriva ministrului Transporturilor. La dezbaterile din plenul parlamentului a participat și premierul Emil Boc care a venit să o susțină pe Anca Boagiu. În premieră la o moțiune simplă, ministrul Transporturilor a folosit plasmele din plenul Camerei Deputaților ca să se apere în fața Opoziției. Timp de o oră, pe ecrane au rulat grafice și machete cu lucrări la autostrăzi.

Răspunsul ministrului Transporturilor a fost atent pregătit. Anca Boagiu a vrut să spună deputaților “adevărata poveste a panglicilor doamnei ministru”. Ce-i drept, o poveste destul de lungă. Discursul de 60 de minute al ministrului a fost o înșiruire de cifre și date, însoțite de grafice, machete și înregistrări video cu lucărirle la autostrăzi.

Mai mult, Anca Boagiu a declarat că nu avut nicio emoție în timpul prezentării, pentru că tot ce a avut de făcut a fost să prezinte demersurile lucrărilor.

“Ținând cont că, până în acest moment, parlamentarii, toţi colegii, au manifestat interes în momentul în care au văzut cum se desfăşoară sau cum se dezvoltă programul de transport, nu mă aştept la nicio surpriză negativă şi nu am nicio emoţie”, a spus Boagiu.