Motivarea CC cu privire la contestația PDL: În cazuri excepţionale, legiuitorul poate reglementa referendum în mai multe zile

Motivarea CC cu privire la contestația PDL: În cazuri excepţionale, legiuitorul poate reglementa referendum în mai multe zile
Foto: ziuaveche.ro

Motivarea deciziei Curții Constituționale prin care se respinge contestația PDL legată de modificarea Legii referendumului a fost publicată marți seară în Monitorul Oficial. Judecătorii susțin că legiuitorul poate reglementa, în cazuri excepționale, organizarea referendumului în mai multe zile, pentru a asigura o mai mare participare la vot.

„Așadar, deși regula este ca referendumul să se desfășoare într-o singură zi, în cazuri excepționale, pentru a se asigura o mai mare participare la vot, legiuitorul poate reglementa și în sensul ca referendumul să se desfășoare pe parcursul mai multor zile,” se arată în motivarea CC, citată de Mediafax.

În motivare se amintește, ca exemplu, referendumul pentru revizuirea Constituției, din 2003, care s-a desfășurat în douăzile, 18 și 19 octombire. „Prin stabilirea desfășurării referendumului național privind revizuirea Constituției în două zile, în loc de o singură zi, nu este afectat interesul general al desfășurării în bune condiții a referendumului, printr-o prezență cât mai mare la urne și nu sunt încălcate dispozițiile art. 147, alin. 3 din Constituție (devenit, după revizuirea și republicarea Constituției, art 151, alin. 3), care stabilesc că organizarea referendumului se face în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau propunerii de revizuire,” se scrie în motivare.

Cu privire la situația referendumului de demitere a președintelui, Constituția „nu dispune nici expres, nici implicit cu privire la un anumit interval orar de desfășurare a referendumului pentru demiterea președintelui României,” mai spun judecătorii CC, arătând că prevederea sau modificarea acestuia este de competența exclusivă a legiuitorului, a Parlamentului.

PDL contestase extinderea intervalului de vot de la 12 la 16 ore pentru referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu, care va avea loc duminică, 29 iulie.

Ultima oră
23:58 - Incendiu la groapa de gunoi a municipiului Arad, în zona CET. A fost emisă avertizare RO-ALERT pentru localitățile de pe direcția de propagare a fumului (FOTO)
23:47 - Un copil de 4 ani a murit, după ce mașina condusă de mama lui s-a răsturnat într-un pârâu din Caraș-Severin. Femeia nu avea permis, iar în mașină se mai aflau alți trei copii ai săi
23:22 - Urși filmați pe străzile localității Borca. IJJ Neamț: De fiecare dată când sunt martorii unor astfel de situații, cetățenii să sune la 112 și să nu încerce să se apropie (VIDEO)
22:59 - O fetiță de 5 ani a murit și o altă fată, de 6 ani, a fost rănită în județul Mureș. Un copac smuls de furtună a cazut peste ele
22:34 - Al treilea weekend de proteste în Franța: Mii de oameni au ieșit pe străzile Parisului pentru a reclama extinderea certificatului verde și obligativitatea vaccinării pentru personalul sanitar. Au existat și ciocniri (VIDEO)
21:55 - Turiști evacuați pe mare în Sicilia și Bodrum, din cauza incendiilor de vegetație. În Turcia, oamenii au fost nevoiți să părăsească mai multe sate și zone de vacanță, iar lupta cu flăcările devastatoare continuă (VIDEO)
21:09 - Bogdan Aurescu, discuție cu omologul israelian despre incidentul din strâmtoarea Hormuz, soldat cu moartea unui român și a unui britanic. MAE: Partea română e în contact inclusiv cu SUA și Marea Britanie
20:43 - Olimpiu Moruțan ar fi ajuns la un acord de principiu cu Galatasaray. Ce spune Gigi Becali despre transfer: „Eu am cerut 10 milioane”
20:25 - PMP: Miniștrii USR nu au dreptul să închidă subiectul CFR. Dorim clarificarea situației de la CFR, care pare a avea conotații penale, și solicităm demiterea celor responsabili de haosul creat pe calea ferată
20:01 - Horoscop 360 de grade cu Alina Bădic, săptămâna 1 – 7 august 2021. Putem începe lucruri de mare anvergură pentru noi și putem elimina tot ceea ce ne deranjează în mod agresiv (VIDEO)