Motivul pentru care o tânără stabilită în Anglia vrea să se întoarcă în țară. Mulți români se află în situația ei

Publicat: 21 01. 2025, 18:22
Foto: Pixabay

O tânără româncă stabilită de mai bine de patru ani în Anglia își dorește să se întoarcă înapoi în țară. Ea a povestit că deși este mai greu să facă tot ceea ce își dorește în țară, nu mai vrea să fie plecată în străinătate, dar are câteva motive care au determinat-o să ia această decizie.

Vrea să se simtă „ca acasă”

Foarte mulți români și-au luat viață în dinți și au plecat în străinătate în căutarea unui trai mai bun, doar că în ultima perioadă, unii dintre ei au hotărât să se întoarcă înapoi în țară. Este și cazul unei tinere stabilite în Marea Britanie de patru ani jumătate care vrea să vină înapoi în România, conform Cancan.

Ea a povestit pe TikTok motivul care a împins-o să ia această decizie, în ciuda faptului că a reuși să își găsească un loc bun de muncă în Marea Britanie. Cu toate acestea, sunt mai multe aspecte care nu îi plac la acea țară. În primul rând, românca își dorește să se simtă din nou „ca acasă”, ceea se nu s-a întâmplat în Marea Britanie.

„Vreau să vă întreb ce părere aveți despre statul ăsta în Anglia. Eu sunt de patru ani jumătate aici, am decis să plec în România. Pur şi simplu nu mă regăsesc, nu-mi place absolut nimic. Nu mă simt ca acasă, cred că ăsta este cuvântul. Și nu înțeleg de ce sunt persoane care sunt șocate de decizia asta. Ca și cum… îţi dai seama că în România e o tragedie să te duci.

Din punctul meu de vedere, dacă vrei să faci ceva, poți să faci și în România. Poate că un pic mai greu. Dar măcar te simți acasă, eşti în largul tău. Și aici am avut un job ok, engleza nu este o barieră pentru mine. Totuși, nu-mi place. Absolut deloc. Și nu mă refer doar la vreme. Sunt mult aspecte”, a povestit tânăra pe TikTok.

Românii au empatizat cu ea

Totuși, ea nu este singura care se află în această situație. Mulți români au empatizat cu ea și spun că și ei se gândesc să se întoarcă înapoi în România și evidențiează faptul că nu este ușoară mutarea într-o țară străină și nici adaptarea la stilul de viață de acolo.

„Nu oricine se adaptează într-o țară străină. Ai nevoie de putere să rămâi și de o motivație bună. Altfel cedezi. Nu trebuie aprobarea cuiva să faci ceea ce simți. E ok dacă nu te poți adapta. Succes!”, a scris un utilizator.