Mureş: Un bărbat şi-a înjunghiat iubita cu un cuţit, după care s-a spânzurat

Publicat: 04 07. 2011, 10:50
Foto: iasiplus.ro

O femeie, în vârstă de 34 de ani, din Mureş a fost găsită înjunghiată în locuinţa sa, autorul faptei fiind iubitul acesteia, potrivit procurorilor, care a fost descoperit spânzurat în casă, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, Dan Oltean,  femeia a fost căutată de o colegă, deoarece aceasta nu se mai prezentase la serviciu de vineri.

“Duminică, pompierii au intrat pe geam şi au găsit-o pe femeie într-o baltă de sânge, ucisă cu mai multe lovituri de cuţit. Pe el l-au găsit spânzurat în bucătărie, cu sânge pe mâini, pe haine, pe sfoara cu care s-a legat de ţeava de gaz şi care se rupsese. Cel mai probail, iubitul a omorât-o, după care s-a sinucis. Uşa de apartament era încuiată pe dinăuntru, nu credem că altcineva ar fi intrat. În prezent se fac cercetări pentru omor”, a declarat Dan Oltean, citat de sursa precizată.

În urma anchetei poliţiştii au stabilit că femeia a murit în urma a cinci lovituri de cuţit, iar iubitul acesteia, în urma asfixieri mecanice prin sânzurare.

Conform lui Dan Oltean cauza incidentului ar fi “gelozia, cel mai probail exista un altul şi bărbatul era gelos”.