Ne preocupăm de condițiile deținuților, dar uităm să avem grijă și de personalul din pușcării: Gardian de la Poarta Albă, bătut de cei pe care îi supraveghea

Publicat: 29 11. 2017, 09:37

Un agent supraveghetor de la Penitenciarul Poarta Albă a fost bătut de către deținuți după ce a intervenit într-o încăierare extrem de violentă a acestora. Reprezentanții Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor arată că acesta avertizase în scris în luna august că nu poate gestiona de unul singur cei peste 420 de deținuți încarcerați pe secția sa.

Conform sindicatului, agentul Viorel Băcanu a suferit vătămări corporale și urmează să se prezinte la Serviciul de Medicină Legală Constanţa pentru a se stabili cu exactitate de câte zile de îngrijiri medicale are nevoie. Deținuții implicați în violență au fost identificați prin intermediul camerelor de supraghere care există în penitenciar.

"Au fost declanşate verificări, din datele iniţiale reieşind că agentul a fost atacat prin surprindere cu un obiect contondent, nefiind exclusă posibilitatea ca altercaţia dintre deţinuţi să fie de fapt o stratagemă. Agentul, supraveghează de unul singur această masă de 3 – 400 de deţinuţi, fiind ajutat de un alt coleg care, însă, are în responsabilitate curţile de plimbare, în contextul în care monitorizarea camerelor video este intermitentă, din lipsă de personal", spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Acest grav incident vine în contextul în care în urma legii recursului compensatoriu sute de deținuți au ieșit din pușcării ca urmare a bonusurilor de pedeapsă primite pentru că au stat în condiții impropii, dar pentru personalul din pușcării care a protestat în numeroase ocazii privind condițiile grele în care lucrează și asupra lipsei de condiții pentru a își desfășura activitatea nu s-a făcut nimic.

Ne preocupăm de condițiile deținuților, dar uităm să avem grijă și de personalul din pușcării: Gardian de la Poarta Albă, bătut de cei pe care îi supraveghea

#DIRECT_ONE_7cgf8d#